Dragi prieteni,
introducem protagonistul rândurilor dedicate azi, pictorul Petre ABRUDAN, prin sugestiva concluzie a celui mai avizat biograf al artistului, istoricul și criticul de artă, Negoiță Lăptoiu. Vom încerca așadar, să profilăm trăsăturile unei opere plastice cu „valențe de universalitate prin duh autohton”.
Petre Abrudan este un artist din galeria bine individualizată în istoria picturii românești moderne, a unor creatori care au vibrat constant la esența și spiritualitatea românească, respectiv transilvăneană, cu poetica ei sobră și profundă. Alături de artiști precum Nicolae Brana, Cornel Cenan, Egen Gâscă, Teodor Harșia, Constantin Dinu Ilea, Letiția Muntean, Coriolan Munteanu, Ion Vlasiu (pictura), ș.a, Petre Abrudan indică printr-un act artistic consistent, valori autohtone de referință pe scara modernității.
Datele sale biografice notează o ascensiune prodigioasă însuflețită de un destin artistic predestinat: de origine modestă, ultimul născut al Ilenei și pădurarului Ioan Abrudan, din satul Zutoru, jud. Sălaj, se pasionează contrastant cu mediul de proveniență, deopotrivă de muzică și desen. Va avea prin urmare, de parcurs etape dificile de muncă și sacrificii în scopul împlinirii speranțelor artistice. Îl regăsim în etapa adolescenței, în diferite ipostaze de ucenic electrician sau sudor, apoi jucător de fotbal în diferite cluburi: Cluj, Brașov, București care îi asigurau o existență modestă, dar totodată unica posibilitatea de a studia elementar și, ulterior de a accesa studiul predilect al artelor.
În 1926 reușește să se înscrie în prima generație a Școlii de arte frumoase din Cluj, unde studiază cu profesorii: Catul Bogdan, Aurel Ciupe și Anastase Demian. În 1930 participă la prima expoziție la Salonul oficial București, iar în 1932 va organiza la Cluj prima expoziție personală împreună cu sculptorul Szervátiusz Jenö.
În 1933 se stabilește la Baia Mare, unde este angajat desenator tehnic la Fabrica de acid sulfuric și produse chimice Phönix. În 1939 participă la o expoziție colectivă a unor artiști băimăreni, unde este remarcat de criticul de artă George Oprescu. Acesta din urmă scria despre determinatul artist de doar 24 de ani:
„…desenul lui e sigur, culoarea frumos armonizată, simțită de un ochi care percepe toate finețele. Iată un nume care nu ar trebui uitat”[1] Era doar începutul unui susținut parcurs expozițional extins pe toată durata vieții, curmată în 1979.
În 1947 se stabilește la Oradea, unde își continuă activitatea artistică, fiind ales președinte al Cenaclului artiștilor plastici. În anul 1950 este numit conferențiar la catedra de pictură a institutului de arte plastice „Ion Andreescu” din Cluj, funcție practicată pe parcursul a două decenii și jumătate. Călătorește în interes de studiu în Uniunea sovietică (1959) și R.D.Germania (1962). În același an execută pictura murală de la Casa de cultură a studenților din Cluj, împreună cu Béla Nagy Abodi și Petru Feier. Opera sa îmbogâțește galeriile unor numeroase muzee naționale și colecții particulare.
Deși ne-am obișnuit să ilustrăm descrierile stilistice ale artiștilor evocați aici, cu ajutorul lucrărilor din patrimoniu Depozitului de ARTĂ, care ne oferă privilegiul contactului nemijlocit (literar) cu opera de referință, suntem în cazul de față obligați, să descriem întreg parcursul cronologic parcurs anterior de către artist.
Critica de specialitate contemporană primei perioade a creației îi semnalau artistului, în perioada 1936 – 1943, ancorarea într-un realism pregnant, anume: „ năzuința realizării vibrației vii a realului”[2] , dublată de o perspectivă post-impresionistă a înțelegerii picturii.
Preocupările sale erau astfel, inerent de factură cromatică, trăsături punctate critic lucid și concis de unul dintre cronicarii primei sale expoziții: „(…)tânărul pictor se frământă, caută, nu se fixează (…). Îl interesează mai ales problemele de culoare”[3]
Esența artei lui Petre Abrudan în această etapă stilistică era: „ căutarea realizării vibrației vii a realității în ritmul coloristic al viziunii artistice”. De aici, o căutare a armoniei viziunii prin ritmul iscat de ciocnirea maselor cromatice.
Un element coordonator plastic organic se evidenția prin integrarea în expresia artistică a unei consonanțe de ritm între dinamica trăirii (realism) și cromatism, de multe ori derapat în faza debutantă, înspre un căutat decorativism.
Al treilea element definitoriu al plasticii sale în succesiunea definitorie: realism – cromatism , decorativism– era filtrarea psihologică a experienței vizuale ancorată în realitatea imediată.
Impresioniștii și-au dat primii seama de ceea ce simțeau artiștii difuz și înainte, și ceea ce cu vreo câteva decenii înainte formulase pictorul englez WilliamTurner, anume nevoia de a picta ceea ce se vede, nu ceea ce știm că este.
Trecerea efectuată în impresionism a accentului de pe elementul spațial pe sugestia cromatică, în care perspectiva devine din dat geometric element subiectiv, e punctul de pornire al unor idei plastice post-impresioniste.
Post-impresioniștii au ajuns să realizeze ceea ce afirmase Kant în filosofie, anume că realitatea percepută e transfigurată prin refracția categoriilor conștiinței, de faptul că și coeficientul subiectiv de transigurare a realității pendulează între foarte largi limite.
Ochiul deschis asupra imaginilor lumii percepe un anume complex de culori și forme într-o anumită perspectivă. Pe planul realităților sufletești culorile și formele se recompun în viziune, peisajul devine o „stare sufletească” (Paul Valéry) iar imaginea oferită de natură e simplă modalitate de control a intenției artistice. În acest mod, pictorii au descoperit o natură nouă, o realitate spiritualizantă, în care granițele dintre subiect și obiect, eu și lume, se șterg, realitatea externă dobândindu-și aspectele și sensul pe plan de realități sufletești.
Din aceeași perspectivă, creația picturală a lui Petre Abrudan se prezintă aderentă la configurarea psihologică interioară a individualității sale umane.
Etapa stilistică ulterioară, a deceniilor șase și șapte, a secolului XX, ilustrată prin setul de lucrări din patrimoniul actual al Depozitului de ARTĂ nu poate fi înțeleasă, extrasă din contextul stilistic cronologic descris mai sus.
Cu ocazia Expoziției retrospective Petre Abrudan, organizată la Muzeul de artă Cluj, 1968 Petru Comărnescu identifica o schimbare de direcție în stilul artisului: „Petru Abrudan prezintă una dintre cele mai interesante compoziții„ Tinerii fierari”. Este o lucrare cu o viziune monumentală, construită deci în mare, cu forme simplificate și puternice, cu un colorit viu și vibrant, dovedind o înoire în opera artistului” [4]
[4] Petru Comărnescu, Observații asupra picturii clujene, în „Tribuna”, Cluj, 16 ianuarie 1964.
O primă lucrare ilustrativă, din aceeași categorie stilistică, prezentă pe rafturile Depozitului de ARTĂ, ne relevă aceeași atmosferă și tonus creativ. Lucrarea „Personaje istorice”, 1975 evocă într-un limbaj plastic aluziv, hieratismul figurativ bizantin, dublat de fastul cromatic al acordurilor de cromuri și azuriuri specifice.
semnat și datat dr. sus: P.abrudan / 1975 proveniență: Colecția familiei artistului
https://www.depozituldearta.ro/pictura/18.html 1200 EUR
În prima parte a deceniului șapte, între 1960-1964 se enunța deja pe deplin interesul artistului pentru folclor ca sursă de inspirație. Devenite frecvente, naturile statice din această perioadă vizează intenția de a crea o sinteză decorativă pătrunsă puternic de înrâurirea folclorică, care se transpune în valori simbolice.
ulei, carton, 49 x 61 cm
nesemnat stare de conservare bună proveniență: colecția familiei artistului 700,00 EUR https://www.depozituldearta.ro/pictura/3-7.html
Preferințele sale tematice împreună cu justificarea lor ideologică ne sunt dezvăluite, chiar de către artist:
„ Dacă vreodată i-ar trece cuiva prin gând să mă întrebe de ce, cu puține excepții, compozițiile mele figurative abordează viața, lupta,munca oamenilor de la sate, de ce am preferat peisajul rural sau motivele și obiectele artei populare, răspunsul numai în aparență este complicat. Deoarece creațiile de artă populară au luminat fondul aspru al luptei purtate pentru existență a celor care îmi erau mamă, tată sau strămoși.”[1]
[2] Cronicar, Prin expoziții, J. Szervátiusz , P.Abrudan, în „Patria”, Cluj, 14 februarie, 1932.
[3] F.Păcurariu, Colecția artiștilor români din Transilvania de nord , 1943, p.6.
[4] George Oprescu, Câteva expoziții din luna martie, în „Universul”, București, 16 martie 1939.
ulei, pânză, 65 x 92 cm
semnat și datat stg. sus cu roșu: P.Abrudan / 1965
stare de conservare bună proveniență: familia colecția familiei artistului, 1.000,00 EUR, https://www.depozituldearta.ro/pictura/73-382-421.html
Călătoria în Uniunea sovietică, în anul 1961 va reprezenta un moment de înoire pe linia tendinței de geometrizare și a unui grafism accentuat spre un limbaj concis, utilizarea unor mase ample, a unor planuri sintetice care vor deveni de acum note dominante ale plasticii sale.
În deceniul șapte al secolului XX, intențiile pictorului spre abstractizare și sinteză cromatică dar și liniară, trădează o preocupare mai persistentă.
Lucrearea„Peisaj pe malul Bistriței” reconstituie cu o anumită suculență picturală peisajul dominat de luminozitate, în care umbrele dispar cu desăvârșire, cedând unei euforii solare. Tendințele spre simplificare și sinteză se accentuează, atingând un punct extrem în cadrul creației artistului.
Natura recurentă în pictura sa și datorită vacanțelor de vară prelungite în fabulosul mediu maramureșan, la Bârsana și în alte sate, se reflectă în picturile lui Petre Abrudan ca mărturie a unei configurații și pulsații individuale lăuntrice.
Peisaj pe malul Bistriței,1975
ulei, pânză, 64,5 x 79,5 cm
semnat și datat dr.sus: P.Abrudan 1975 1400 EUR
https://www.depozituldearta.ro/pictura/petre-abrudan-peisaj-pe-malul-bistri%C8%9Bei-1975.html
Echilibrul între elementul real, obiectiv și transfigurarea subiectivă prin care artistul îî reîntregește rostul, este în ultimă instanță cheia picturii lui Petre Abrudan. „Solidă și statornică, reflectarea artistică nu denaturează niciodată în opera sa valențele funciare ale realului, dimpotrivă, le atinge cu un fel de respect, pentru că vede și caută pretutindeni proiecția unei idei, a unui sentiment uman”.[5]
[5] Viorica Marica, Introducere, în „Expoziția retrospectivă Petre Abrudan, 1968”, Muzeul de artă Cluj,
Lucrearea „Perechi”, 1973 enunță interesul pentru claritatea psihologică realizată prin suportul cromatic al ocrului din carnație și fondului de un albastru prețios, reliefând limpezimile volumelor.
ulei, pânză
64,5 x 79,5cm
semnat si datat dr.sus cu gri: P.Abrudan / 1973
stare de conservare bună proveniență: colecția familiei artistului, 1.200,00 EUR, https://www.depozituldearta.ro/pictura/2-438.html
78,5 x 97 cm
semnat și datat stg. sus cu negru: P. abrudan / 1968
stare de conservare bună , 1200,00 EUR https://www.depozituldearta.ro/pictura/12-390-405.html
Interesele plastice definitorii ale artistului: irigațiile și experimentările cromatice, insuflate de ambianța picturii solare băimărene, sunt documentate de lucrările din ultima etapă a creației, împreună cu sinteza unei experiențe artistice de o viață: aspirația spre abstractizare, simplificarea relevantă a volumelor , revenirea la esențele perene, filtrate pe cale psiho-senzorială și transpuse plastic în limbaj individual și universal deopotrivă.
[6] Negoiță Lăptoiu, Petre Abrudan, Ed. Meridiane, București, 1979, p.32.
ulei, carton, 40,2 x 30 cm
semnat și datat dr. sus cu alb: P. Abrudan / 978 Colecție particulară
Ne despărțim de Petre Abrudan prin revelatoarele rânduri, aparținând aceluiași Negoiță Lăptoiu, biograf și confident al artistului, ce completează prezentarea noastră introductivă:
„Sesizând valoarea funcțională a stilizărilor prezente frecvent în fondul de aur al tradiției românești , unde sobrietatea armoniilor și simțul sintezei sunt atât de dezvoltate, Petre Abrudan s-a văzut încurajat în efortul său de abstractizare. S-a păstrat însă mereu pe făgașul structurii apolinice a fondului etnic, conferind expresiei nobila respirație organicului”.[7]
[7] Idem, Incursiuni…, p.420.
blog l depozituldearta.ro 