Rudolf SCHWEITZER-CUMPĂNA: rugăciune, comuniune, speranță

Dragi prieteni,

articolul de azi este așternut cu o certă emoție, sentiment indus pe căi directe, senzoriale ca rezultat al meditației asupra subiectului propus: lucrarea „Rugăciune”, realizată în anul 1925 de Rudolf Schweitzer – Cumpăna, o prezență „sărbătorească” pe rafturile Depozitului de ARTĂ.


Rudolf SCHWEITZER-CUMPĂNA
Rugăciune, 1925
ulei, carton, 89 x 69 cm
semnat și datat dr. jos cu roșu: R. SCHWEITZER-CUMPĂNA / 1925

https://www.depozituldearta.ro/pictura/19.html

Pictor și grafician aparținând generației impunătoare a artiștilor interbelici activi în România, Rudolf Schweitzer – Cumpăna a beneficiat de o carieră plastică longevivă, extinsă până în deceniul opt al secolului XX.

Îndrăznind, nu fără anumite ezitări, să abordăm chiar și în acest cadru relaxat, o personalitate artistică imensă, apare imperios necesar să poposim, în prima parte a articolului nostru, asupra parcursului său biografic. Operă sa evaluată la cca. 30.000 de lucrări de pictură și grafică, se evidențiază în mod surprinzător, tocmai prin valoarea intrinsecă a fiecărei lucrări, tratate cu maximă conștinciozitate, valoare indicată și de cota artistică ridicată de care se bucură artistul pe piața românească emergentă de artă, dar și pe piața internațională matură. Lucrări ale lui Rudolf Schweitzer–Cumpăna sunt prezente azi în muzee precum: Universitatea de Artă, Berlin (UdK),, Muzeul National de Artă, București, Muzeul Municipiului București, Muzeul Brukenthal, Sibiu, Muzeul de Artă, Timișoara, Muzeul de Artă, Cluj, Muzeul de Artă Rudolf Schweitzer–Cumpăna, Pitești, Muzeul Alba Iulia, Muzeul de Artă, Iași și de asemenea în Colecția Vasile Parizescu si alte colecții particulare din România, Franța,Germania, Belgia, Anglia, ș.a.

S-a născut la Pitești, în anul 1886  într-o familie de etnie germană, fiul lui Ludwig Schweitzer având șansa de a parcurge perioade semnificative din istoria României moderne, dar și a celei contemporane – participant în prima conflagrație mondială, supraviețuitor al celei de-a doua, s-a consacrat exclusiv, chiar în perioadele de restriște, perfecționării și carierei sale artistice.

Primele studii artistice de nivel superior le-a parcurs la Berlin (1904-1908),  șase luni la Școala particulară a lui Adolf SCHLABITZ, apoi  la Academia de arte frumoase, sub coordonarea profesorilor Eric HANCKE, Arthur KAMPF și Anton von WERNER. Ulterior, studiază la Academia de arte plastice din Paris. Debutul expozițional are loc  în anul 1912  la societatea „Tinerimea artistică” , unde rămâne o prezență expozițională constantă, al acestor saloane timp de 3 decenii (1912 – 1941). Va expune constant pe parcursul întregii sale vieți, în țară și străinătate (Franța, Germania, Austria, Polonia), efectuând în paralel călătorii de studii în Franța, Italia, Ungaria, Macedonia,Turcia, Grecia. În perioada 1912 – 1971, artistul a organizat 27 de expoziții personale, majoritatea în București, dar și în Craiova, Brăila, Pitești, Râmnicu Vâlcea sau Timișoara și a participat la 46 saloane și expoziții de grup, naționale și internaționale.

În 1919,  tânărul artist era deja remarcat de către Nichifor Crainic, fin  observator și critic de artă:

„În prăvălia unui negustor de tablouri de pe Calea Victoriei, în fața străzii Fântânii, expune sfios d.R.Schweitzer. Nu sunt multe la număr lucrările ( …) , dar sunt suficient de elocvente pentru a demonstra în tânărul expozant un talent ce merită luare aminte. Cu tot numele său nemțesc, care ar putea să-i pricinuiască oarecari inconveniențe, dl. Schweitzer are o inspirație rustică foarte românească, am putea zice exclusiv țărănească. Firește, n-ar fi de ajuns artisticește, dacă ar fi numai atât. Dar e de ajuns ca, dovedindu-i preferințele, să-i facă numele simpatic. În plus, d. Schweitzer are lucrul principal: însușirea artistică. Pastă suculentă în belșug, aruncată cu o siguranță remarcabilă și care împrumută figurilor o impresie de robust și solid.”[2]

O confirmare a talentului remarcabil vine doi ani mai târziu, cu ocazia reuniunilor de la Vălenii de munte, patronate de istoricul Nicolae Iorga,  la care artistul  participa împreună cu pânzele sale. Iată ce observă marele savant referitor la configurația interioară a  tânărului artist:

„ E un zbucium în acest suflet cu totul original, capabil de opere mari, un zbucium onest și fecund. Nimic din ce face nu e ca la alții, dar nu pentru că o voiește, ci pentru că e o necesitate absolută a sufletului său(…) De la acest pictor putem aștepta o nouă formulă a realităților pământului nostru”[3]

În anul 1925, anul în care a realizat și pictura asupra căreia ne vom opri în rândurile ce urmează,  participă  în Franța,  la expoziția „Exposition d`art roumain ancien et modern”, vernisată în Musée du Jeu de Paume, în capitala pariziană a artelor. În același an, participă în țară la Salonul  societății „Tinerimea artistică” organizat la București și la „Salonul oficial. Pictură și sculptură”.

Începând cu luna iunie 1931 și până în anul următor, după o scurtă oprire la Veneția, face o călătorie de studii la Paris, unde prezintă trei lucrări la „Expoziția Artiștilor Francezi”. În luna octombrie, deschide la Galeria Jeanne Castel din Paris o expoziție personală cu 38 de lucrări realizate în capitala Franței.

Elena Văcărescu a participat alături de alte importante personalități române interbelice și a prezentat expoziția publicului parizan, încercând să surprindă esența lucrărilor lui Schweitzer Cumpăna:

„(…) căutând doar acea desfătare a adevărului ce constituie marea voluptate a artistului, Dl. Cumpăna ne oferă o seamă de pânze frământate și radioase.”[1]

În anul 1932, expune împreună cu Nicolae Tonitza, Francisc Șirato și Stefan Dimitrescu la Sala Dalles, în București.

Începând cu anul 1951, este numit profesor la Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din București. Devine membru al Uniunii Artiștilor Plastici, secția pictură.

În perioada februarie-martie 1954, Uniunea Artiștilor Plastici organizează la Sala Dalles o expoziție în cadrul căreia Schweitzer-Cumpăna participă cu 82 lucrări de grafică (desene în cărbune, acuarelă, pasteluri, desen sanguină). alături transilvănenii consacrați Gy. Szábo Béla și Walter Widmann.

Între expozițiile retrospective dedicate artistului, menționăm: „Expoziția retrospectivă”, București, 1986, Expozița „Valori  patrimoniale” Muzeul de artă vizuală  Galați  (2006) și „125 de ani  de la naștere„ Muzeul național Cotroceni (2011).

Originalitatea creației sale constă în forța de expresie a subiectelor abordate, rezultatul unei vizuni artistice care se baza după propria formulare „pe o sinteză plastică între mijloacele sigure ale clasicismului și tehnica modernă”.

Personalitate complexă, om activ și independent, un spirit marcat de frământări interioare, picturile sale apar ca veritabile meditații reluate obsesiv asupra unor teme predilecte: lumea satului românesc, țărani, rromi, cu viața lor aspră, interioare austere de locuințe și cârciumi, animale înfometate și trudite, peisaje lipsite de vegetație sub un soare arzător. Mereu aceleași, dar redate într-o mare varietate de interpretare, modelele sau atmosfera în care se desfășoară au devenit un laitmotiv plastic cu particularități bine definite, Cumpănă fiind în acest sens creatorul unei opere inconfundabile.[1]

Rudolf SCHWEITZER – CUMPĂNA, Rugăciune, 1925

https://www.depozituldearta.ro/pictura/19.html

Lucrarea „Rugăciune” realizată în anul 1925 este de o complexitate rar întâlnită vasta operă a artistului, purtătoare a unei intensități vibrante a trăirilor spirituale. 

Decriptarea se face într-o cheie de lectură unică și semnificativă, în care legile plasticii magistral coordonate, urmează fidel retorica unui sentiment, a unei trăiri  creștine  autohtone specifice și  autentice. Notăm astfel, trei paliere principale de lectură distincte: realist, expresionist  și simbolic.

Tema centrală a picturii lui Schweitzer – Cumpănă este comuniunea omului cu Dumnezeu, speranța exprimată nemijlocit, dorința cea mai arzătoare a creștinului în fața divinului.


Rudolf SCHWEITZER-CUMPĂNA, Rugăciune, 1925 (detaliu)

https://www.depozituldearta.ro/pictura/19.html

Protagonista este o țărancă, un om simplu care se roagă înaintea iconostasului, adică la” la porțile cerului”, e așadar înveșmântată și pregătită de marea sărbătoare a Întâlnirii. Cămașa și năframa albe, imaculate, resorb  și reflectă în egală măsură întreg spectrul cromatic, întregul univers cunoscut prin intermediul luminii. Lumina este esența cunoașterii lumii înconjurătoare, a reperelor cromatice optice dar este totodată și prima impresie, speranța și dorința senzorială supremă a creștinului în proiecțîa întâlnirii cu Dumnezeu.

Iconografia altarului este indescifrabilă, icoanele schițate însă lipsite de volum și detalii par a-și transmite gradual simbolul și mesajul energiei divine, înspre femeia cufundată în rugăciune. Conturul „Hodighitriei” cu mantie roșie se prelinge vizibil, protectiv, palpabil, deasupra capului plecat al femeii. 

Rudolf SCHWEITZER-CUMPĂNA, Rugăciune, 1925 (detaliu)

https://www.depozituldearta.ro/pictura/19.html

Semnificația este mărturisită plastic prin instrumente expresioniste – clar, elocvent, veritabilă demonstrație de virtuozitate plastică, reușind să  evoce în mod similar icoanei, unirea sacrului cu profanul. Figura este prin contrast cu icoanele, modelată în pastă groasă, pe alocuri excesiv, abundentă, retorică. Paleta cromatică rămâne caldă, strălucitoare evocând fastul oriental bizantin al rădăcinilor noastre creștine, tonalitățile sunt însă grave și profunde racordate la solemnitatea momentului.

Întreaga dimensiune universală a „comuniunii” este sugerată și tradusă  plastic prin mijloace accesibile doar  unui mare pictor, aflat într-o fază artistică de apogeu, ajungînd la  efecte similare celor descrise în arta iconarului, de către  teologia icoanei. Prin arta sacră  iconarul mărturisește adevărul ca pe o realitate supremă, icoana exprimând mesajul tainic al celor de dincolo și evocând unirea escatologică a pământescului cu cerescul.

În mod similar, Rugăciunea pictată în 1925 de Rudolf Schweitzer – Cumpăna este un moment vizual – spiritual de sărbătoare, o traducere profană inspirată, extrem de abilă din punctul de vedere plastic, o sinteză a experienței creștine autentice înaintea divinului, experiență conservată, miraculos și compensativ în ființa trudită, simplă, modestă a țăranului.

Rudolf SCHWEITZER-CUMPĂNA, Rugăciune, 1925 (detaliu)

https://www.depozituldearta.ro/pictura/19.html

[1] Gh. Flesher, O postfață inedită, în „Lucrări de Rudolf Schweitzer Cumpăna(1886-1975) în Colecția de artă a Muzeului național al unirii din Alba Iulia”,Ed. Altip, Alba Iulia, 2012, p.9.

[2] Apud, Radu Ionescu, Rudolf  Schweitzer Cumpăna, București, Fundația Rudolf  Schweitzer Cumpăna, 2003, p.4-5,Nichifor Crainic, Despre R.Schweitzer-Cumpănă. Cronică de artă, 1919

[3] Nicolae Iorga, în „Neamul românesc”, București, noiembrie 1921.


[1] Apud, Radu Ionescu, op.cit.,p.21.

Un gând despre „Rudolf SCHWEITZER-CUMPĂNA: rugăciune, comuniune, speranță

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s