Dragi prieteni,
în rândurile ce urmează am intenționat o scurtă rememorare asupra efectelor Holocaustului, asupra vieții culturale și artistice a Transilvaniei, prin reliefarea personalităților artistice a căror viață și carieră au fost vital marcate de condiția de victime ale politicii de exterminare anti-semite.
Într-o conviețuire multiseculară benefică, evreii din România s-au afirmat în diferite domenii ale vieții sociale. În sec. XIX și XX un domeniu privilegiat a fost cel al culturii în general, și al artei în special, în primul rând în pictură, atât prin creațiile artistice ale etnicilor evrei, cât și prin sprijinirea artei prin numeroși colecționari.
Activitatea și realizările artistice ale minorității evreiești în spațiul autohton de la nord și sud de Carpați, intim împletită cu creația artistică românească, maghiară, germană, etc, între 1848 – 1948, reprezintă pentru Europa centrală și de est „unul dintre capitolele cele mai valoroase și coerente de afirmare a unei minorități în cadrul majorității”.[1]
Transformarea artiștilor din Transilvania în subiecte tragice ale Holocaustului reprezintă argumentul principal al abordării artistice, în rândurile ce urmează, pe coordonate etnice, deși activitatea și realizările lor creative sunt perfect integrate evoluțiilor culturale autohtone, fără a se detecta în cadrul demersurilor lor artistice, o altă componentă de relevanță a factorului etnic.
În România primele legi anti-semite au fost emise în paralel cu instaurarea dictaturii regale (Legea nr. 169 / ianuarie 1938), prin care guvernul Goga – Cuza intenționa să anuleze cetățenia evreilor din provinciile alipite după Primul Război Mondial, implicit Transilvania, unde numărul populației evreiești era dublu față de cel din Vechiul Regat. Este momentul în care 225.222 de evrei[2] și-au pierdut drepturile cetățenești și implicit „începutul sfârșitului”. Excluderea artiștilor evrei din viața socială și culturală a Transilvaniei era în acest mod fundamentată legal, situația acutizându-se începând cu anul 1940: în luna octombrie Uniunea artiștilor plastici excludea pictorii și sculptorii de origine evreiască, dar și pe cei căsătoriți cu evrei. Din acest moment, cariera oricărui artist evreu era influiențată în primul rând de originea sa etnică, calitățile artistice de pictor, sculptor, gravor, etc situându-se pe un plan secundar, fiindu-le totodată interzisă orice încercare de a organiza expoziții personale.
În anii care au precedat sfârșitul celui de-al doilea război mondial (1942 – 1945), artiștii evrei au fost obligați să își reformuleze creația sau în cele mai multe cazuri, să renunțe la ea datorită condițiilor de viață dure sau a deportărilor în lagăre de concentrare si exterminare. Între artiștii care au avut șansa supraviețuirii și a unei creații cu valoare artistică dar și documentară, a anilor de detenție este Marc Egon LÖVITH, artistul care supraviețuind lagărului, expunea la Dachau, în 1996, ciclul de pasteluri intitulat „Holocaust”.
Se discută mult astăzi despre avangarda clasică a secolului XX în care în întreaga Europă, inclusiv România, artiștii evrei au avut un rol decisiv. În cadrul acestui curent artiștii români evrei au avut un comportament moderat. La sud de Carpați artiștii considerați promotori ai avangardei stilistice Marcel IANCU, N.M.MAXI, Victor BRAUNER, Arthur SEGAL, etc au avut un comportament distinct în contextul afirmării mișcării de avangardă europeană în timpul deceniilor doi și trei, cele mai efervescente. Protestatari cu un program specific avangardist, acordat cu avangarda europeană a începutului de secol XX, spre mijlocul anilor 30 odată cu o reîntoarcere crescândă a gustului public spre valorile unei modernități temperate, artiștii evrei de avangardă au început să expună la un loc cu moderniștii moderați. Fără a renunța la căutările inovatoare, s-au adaptat cu subtilitate la noile cerințe ale vremii[3].
Această apropiere de trăsăturile unei modernități echilibrate este ilustrată consistent prin notele specifice ale artiștilor evrei transilvăneni, aflați în permanent contact cu artiștii din sudul țării, dar și cu centrele culturale apusene, artiști care s-au afirmat înafara contestării tradiției vizualității europene realiste și impresioniste.
În ambianța unor tradiții legate de învățământul artistic și creația țărilor din Europa Centrală și a felului în care s-au dezvoltat în aceste țări impresionismul și curentele artistice ale începutului de secol XX, artiștii transilvăneni s-au afirmat cu anumite trăsături specifice, atât pe planul iconografic, cât și pe cel al limbajelor specifice. În Transilvania, particularitățile locale ale artiștilor sunt conturate datorită programului stilistic realist – impresionist, asumat de Școala liberă de pictură de la Baia Mare, care beneficiind de participarea unui număr de artiști europeni, a prestat o activitate coerentă și continuă pe parcursul mai multor decenii, cu ecou până în zilele noastre.
Traseul stilistic adaptat spiritului locului este punctat de opera unor artiști transilvăneni aflați în contact permanent cu centrul artistic parizian dar și cu artiștii români de peste munți. Alexandru ZIFFER (1892-1962) – reprezentant de primă mărime a Școlii băimărene de pictură, după studii la Budapesta, München și Paris, intră după 1918 în contact cu pictura românească bucureșteană, în 1921, când Alexandru CIUCURENCU încearcă refacerea Coloniei de pictură de la Baia Mare.
Un alt artist transilvănean ce realizează o importantă conexiune cu spațiul de la sud de Carpați este LEON Alex (LÖWINGER )(1907 – 1940), care în calitate de grafician a colaborat la reviste bucureștene de largă circulație. Alex LEON / LŐVINGER Sándor (1907, Petroșani – 1944, Ostrog, Ucraina).
litografie, hârtie, 31,5 x 24,3 cm
semnat și datat dr. jos pe placă: Leon alex 936
stare de conservare bună
https://www.depozituldearta.ro/grafica/54-248-314.html
Alex LEON s-a născut într-o familie de evrei săraci. Din copilărie a dovedit un talent solid pentru desen. În 1928 numele său apare pe lista participanților la Colonia de pictură Baia Mare, iar după 1930 a devenit un gravor cunoscut datorită unor expoziții itinerante în Brașov, Arad, Timișoara, Cluj, Satu Mare și Baia Mare.
Racordarea directă la evoluțiile stilistice europene se face în cazul său, în anii 1930-1932, cu prilejul unui sejur petrecut la Praga, unde erau în plină vogă curentele germane – postexpresionismul și constructivismul– dublat de evenimentul vizitării Cehoslovaciei de către Oskar KOKOSCHA. Ecouri ale acestor contacte vor fi vizibile în litografiile sale cu temă politică și social militantă. Reîntors de la Praga, Leon Alex vernisează o serie de expoziții în principalele orașe transilvănene (1936). Înainte de a pleca la Paris, unde în contact cu Marc CHAGALL , este influiențat de spiritul primitivism și umorul acestuia pe care le introduce în acuarelele sale cu subiecte sentimentale. („Cuplul”, „Îndrăgostiții”, „Studenții”, etc)
A rămas la Paris, unde în cadrul Academiei Ranson (1936-1939), a beneficiat de sfaturile unor profesori celebrii precum: TIHANYI Lájos, Marc CHAGALL, Aristide Joseph Bonaventure MAILLOL.
Încă din prima perioadă a creației sale, artistul a fost aderent la limbajul plastic și ideologia expresionismului militant, cu o puternică conotație socială.
Litografia intitulată „Lumina” este una dintre puținele lucrări în care artistul conturează o variantă optimistă a unei condiții umane damnate, dar cu șanse de răscumpărare printr-o profetică iluminarea cognitivă (bază ideologică expresionistă pentru activismul implicit).
nesemnat
stare de conservare relativ bună – prezintă mici pete maronii pe suport
https://www.depozituldearta.ro/grafica/15-2-239-317.html
Celelalte litografii ale seriei, realizate în perioada (1934 – 1936) prezintă situații anxioase generatoare de energii expresioniste: „Pesimistul” (1934-1936), ” Procurorul”(1935),”Ofițerul” (1935).
litografie, hârtie, 27 x 21 cm
semnat dr.jos: Leon Alex
stare de conservare relativ bună – prezintă pete maronii, în câmpul central și sub placă https://www.depozituldearta.ro/grafica/10-2-247-315.html
Toate împreună, aceste litografii au luciditatea de a prefața cu o decadă înainte, coșmarul dezlănțuit împotriva lumii evreiești după „Dictatul de la Viena”, din August 1940.
În anul 1943, captiv într-un lagăr de muncă forțată, Leon Alex se îmbolnăvește de tifos, fără posibiliatea obținerii îngrijirii medicale. Reușește să scape de boală și lagăr și să se înroleze în armata sovietică. Ultimele știri despre artist datează din 1944, la Ostrog, Ucraina unde se pare că a participat la o luptă cu forțele naziste căreia nu i-a supraviețuit.
Alex LEON a fost un artist evreu cu o viziune lucidă și o atitudine militantă puternic articulată plastic.
Poate cel mai productiv artist evreu, în contact cu spațiul apusean dar și cel bucureștean, aparținând de asemenea grupării artiștilor evrei dispăruți în holocaust este Tibor ERNŐ (1885, Oradea – 1945, Kaufering, Germania).
Originar din Oradea, ajunge în capitala pariziană a artelor în calitate de bursier al Primăriei Oradea după studii efectuate la Academia maghiară de arte (MMA), Budapesta (1904 – 1905), cu profesor: ZEMPLÉNYI Tivadar.
La Paris studiază în cadrul Academiei Julien (1906-1907) cu profesor: LAURENS Jean Paul, ocazie în care pictează portretul lui Ady Endre. În contact permanent cu ambianța artistică bucureșteană, acordă atenție deosebită manifestărilor expoziționale, dialogului cu publicul: expunea consecvent în capitală, lucrări pictate în timpul călătoriilor în Franța și Anglia, cu ocazia Saloanelor oficiale, pentru ca în 1934 să deschidă în capitală o expoziție personală.
Apropierea inițială de pictura peisagistică are loc și în cazul său, cu ocazia unui sejur la Baia Mare (1920), în timp ce pentru deceniul trei sunt emblematice subiectele inspirate din realitatea citadină a Oradiei.
ulei, placaj
47 x 70,5 cm
semnat stg. jos cu brun: Tibor Ernő
stare de conservare bună https://www.depozituldearta.ro/pictura/68-2.html
După instaurarea regimului horthist în Transilvania (1940), artistul de origine evreiască, a mai reușit să expună doar în cadrul a două expoziții de grup: Oradea și Cluj (1942).
Preocuparea sa principală, afirmată încă din perioada studiilor, a fost și a rămas pe parcursul întregii sale cariere – studiul naturii.
Revenit de la Paris, organizează prima sa expoziție personală în anul 1907, în cadrul căreia expune peisaje și portrete aplaudate de critică, care observă imediat modernismul viziunii reflectate în aceste lucrări.
În perioada 1912 – 1914 a expus în străinătate la: Stockholm, Copenhaga, Dresda, Leipzig, Frankfurt, Halle, orașe în care a înregistrat ecouri de presă pozitive. Lucrările acestei perioade, inspirate din viața pitorească a Oradiei, piețe și târguri populate de localnici în costume specifice sunt definite de o paletă cromatică strălucitoare și o atenție deosebită acordată detaliilor.
Călătorește în Anglia (1925) în căutarea peisajelor pitorești, lucrările realizate aici vor fi subiectul unei expoziții personale organizate la Paris, moment în care devine membru al faimosului „Salon al independenților” (1926).
Lucrarea „Țărănci pe câmp” se încadrează în etapa stilistică a deceniului trei a secolului XX, moment în care pictorul participă la o Colonie de creație băimăreană.
A pictat cu această ocazie numeroase peisaje și scene de muncă a câmpului. Este momentul în care pictorul receptează pe filieră băimăreană, influiențele fauve aduse direct de la Paris de VILMOS – PERLROTT Csaba sau Sándor GALIMBERTI.
Simplificarea volumelor în spiritul inovator al lui Cezanne, expresivitatea cromatică bazată pe contraste și alte mijloace de expresie specifice neoiștilor băimăreni vor fi preferate de către artist cu precădere în deceniul trei al secolului XX. Tablourile din această perioadă se caracterizează printr-o simplificare a volumelor, eliminarea detaliilor, construirea formelor prin culoare, în tușe largi, sigure și consistente reflectate în lucrarea „Întâlnirea”, de asemenea în portofoliul Depozitului de ARTĂ.
După ocuparea Ungariei de către trupele naziste, în 30 mai 1944 a fost deportat la Auschwitz, apoi la Kaufering, în vecinătatea orașului bavarez München, unde fusese dislocată o subdiviziune a lagărului de la Dachau. A decedat aici, în aprilie 1945, cu doisprezece zile înainte de eliberarea lagărului de către trupele americane.
Calități picturale deosebite sunt recunoscute în cadrul criticii de specialitate de la sud și nord de Carpați, și altor artiști evrei, victime ale Holocaustului – indiferent că au supraviețuit sau nu regimului de exterminare din lagărele de concentrare, personalități artistice prezente prin lucrările semnate, pe rafturile Depozitului de ARTĂ: Porter PAULA (1884, Arad – 1944), RODAN Jehuda (1916,Oradea – 1985, Tel Aviv, Israel), FUX Paul (1922, Salonta, Bihor – 2011, Ierusalim, Israel) sau Lidia AGRICOLA (1914, Baia Mare – 1994, Baia Mare).
semnat și datat dr. jos cu negru: Porter P / – 1921
stare de conservare bună https://www.depozituldearta.ro/pictura/23-2.html
Nu putem să nu menționăm în aceste rânduri, numele unor pictori transilvăneni semnificativi, la rândul lor victime ale Holochaustului: Iosif KLEIN (1897, Cernei, Arad – 1945) , care în 1927 lucra în atelierul lui Picasso, dar perioada anilor 1932 – 1937 o petrece în București sau numele lui David IANDI (? – 1945), artist transilvănean prodigios, ambii dispăruți în lagărele de deportare nazistă.
ulei, pânză cașerată pe placaj
22, 5 x 30 cm
semnat stg. jos cu roșu: Agricola L.
stare de conservare bună
https://www.depozituldearta.ro/pictura/26-401-409.html
Între personalitățile artistice de relevanță, dorim să evocăm în încheiere, figura sculptorului și pictorului clujean Egon Marc LÖVITH, despre care am mai scris în alte rânduri, căci am avut șansa și bucuria de a-l cunoaște personal, șansa unor discuții repetate, în spațiul relaxat și familial al atelierului său.
Egon Marc LÖVITH ( 1923, Cluj-Napoca – 2009, Cluj-Napoca) provine dintr-o familie de evrei lituanieni stabiliți la Cluj, unde tatăl său deținea o ceasornicărie, pe strada Barițiu. În 1926 se confruntă direct cu impactul ideilor naționaliste, prăvălia tatălui fiind devastată de bande extremiste. Așa se întâmplă că la vârsta de 4 ani, emigrează împreună cu întreaga familie în Mexic. Era în anul 1926, când micul Egon ajungea în contact direct cu civilizația mexicană, prima limbă vorbită fiind spaniola. Sensibilitatea sa artistică precoce va memora aceste accente exotice și le va reitera artistic peste ani, la întoarcere în Clujul natal. Moartea tatălui și lipsa oricăror mijloace de câștigare a necesarului de viață determină familia, condusă acum de mama, să se reîntoarcă în țară, într-un moment complet nefast etnicilor evrei, moment ce coincide cu introducerea acelui „numerus clausus” respectiv „numerus nullus”. La 21 de ani, Egon împreună cu bunica, mama, mătușa și surorile sale vor fi deportați în lagărele de exterminare de la Türkenheim și Dachau, băiatul fiind și unicul supraviețuitor al războiului. Revenit în Cluj va frecventa și absolvi Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu”, secția Sculptură, sub îndrumarea profesorilor Ion IRIMESCU și Romulus LADEA. A organizat numeroase expoziții în țară: 14 expoziții personale (sculptură, grafică, pictură) și retrospective, în perioada 1969 – 2000, la Satu-Mare, Cluj, Brașov și a participat la un număr masiv de 50 de expoziții de grup (1948 – 1987). Peste hotare, după 1989 a expus în Ungaria, Israel, Germania, în cadrul a șapte evenimente plastice personale (Pécs,Tel – Aviv, Ierusalim, Dachau). Lucrările sale îmbogățesc muzee precum Muzeul Național de Artă București, Muzeul Național de Artă Cluj, Muzeul din Covasna, Muzeul din Sf. Gheorghe, Muzeul din Bistrița, Muzeul din Odorheiul secuiesc, Muzeul din Govora, Muzeul județean Brașov, Muzeul Holocaustului, Muzeul Yad Vashem, Ierusalim, Memorial Holocaust, Dachau sau colecții particulare din România, Ungaria, Israel, USA, Canada, Suedia, Elveția, Germania.
ulei, carton
41,8 x 38,5 cm
semnat dr.jos cu galben: Lövith
stare de conservare bună
https://www.depozituldearta.ro/pictura/2-441.html
Întâlnirile repetate cu Egon Marc Lövith, în ultima parte a vieții sale, mă frapează încă, peste ani buni, prin amintirea clară a „seninătății” omului, secundată îndeaproape de umorul său fin și mereu inspirat, complet detașat de umbrele trecutului, ceea ce sugerează un kathársis înfăptuit într-un secol nu prea îndepărtat, prin intermediul mijloacelor de expresie plastică. Ne gândim cu predilecție la acea serie de lucrări „purificatoare”, denumite generic: „ Holocaust”, prin intermediul cărora artistul a cunoscut cu certitudine o a doua, semnificativă eliberare. Ciclul „Holocaust” compus din 34 lucrări în pastel, la care se adaugă lucrări în ulei sau ecouri sculpturale a fost expus în Israel, Ungaria și Germania. „Trăită ca experiență proprie de lagăr, tema lagărelor morții a găsit în unicul supraviețuitor a unei numeroase familii, nu numai interpretul avizat al psihologiei personajelor sale, dar și acuzatorul care demască în același timp crima asasinilor dar și vina celor care – prin lașă tăcere au îngăduit fărădelegea. Cele 34 de lucrări sunt de fapt 34 de momente absolut relevante.
Însoțite de pregnante notații scrise de Egon Marc Lövith cu o tulburătoare franchețe, imaginile în pastel realizate direct cu mâna, fără estompă sunt adevărate amprente ale durerii, dar și autentice opere de artă. Imaginile, ca și sensurile lucrărilor sunt de un tragism fără margini.(„Deportarea”, „Zidul”, „În fața baionetei”, „Prima noapte în lagăr”, „Baraca femeilor”, „Frigul”, „Revier”, „Fără speranță”, „Uciderea pruncilor”, „Cartoful”, „Fugarul”, „Elecrocutare voluntară”, „Sortit arderii în cuptor”, „Steaua galbenă)”. (Liana Maxy).
Nu este nici o coincidență spunea artistul mereu zâmbitor, asupra faptului că „Egon” înseamnă „Luptător” sau chiar ”Învingător”…
[1] Amelia Pavel, Pictori evrei din România,1848 – 1948, Ed. Hasefer, București, 2003, p.5.
[2] Monica Enache, Alexandru Florian, Valentina Iancu, Jewish Artists in Modern Romania. Destinies marked by Anti-Semitism and the Holocaust, Ed. Noi media print, București, 2012, p.7
[3] Ibidem, p.6.
[4] Apud, Alexandra Rus, Egon Marc Lövith, ed. Alma Mater, New York – Cluj-Napoca, 2003, p.I
blog l depozituldearta.ro 
Etrem de interesant!
ApreciazăApreciază