Marcel OLINESCU, artist – etnolog „sub semnul mitului”

Dragi prieteni,

în articolul de azi, vom vorbi despre recunoașterea valorii spiritual – artistice a artei și poeziei (filosofiei) populare, a simbolurilor relevante la nivel de folclor, mit, autenticitate și vigoare a unui profil socio – uman distinct, pe palier etnic național. Vom evoca cu această ocazie, activitatea etnologică (!) a unuia dintre cei mai prolifici plasticieni români ai secolului XX.

În Prefaţa catalogului expoziţiei sale din 1967, sugestiv intitulată: „ Sub semnul mitului”, Marcel Olinescu ne oferă argumentația lipsită de echivoc, a interesului și importanței mitului în cadrul creației personale:

„Pentru ce am intitulat această expoziţie «Sub semnul mitului»? Pentru că socotesc că un artist e un creator de mituri. Mitul e sinteză, dar şi un simbol, e un adevăr prezentat sub o formă metaforică, e un fapt concret spiritualizat, o întâmplare ieşită din comun legendarizată. O operă de artă trăieşte prin simbolul ce-l conţine, ca fructul sâmburele.”

Revenim azi așadar, asupra personalității complexe aparținând artistului Marcel OLINESCU – grafician, ziarist, prozator, poet, pedagog, accentuand doar una din componentele sale, aceea de pasionat etnolog, interesat cercetător al mitului, folclorului, artei populare, o pasiune care a depășit granițele amatorismului prin angajarea personală în veritabile studii etnologice de relevanță științifică. În anul 1944, avea să vadă lumina tiparului un masiv volum, Dicţionar de mitologie românească, text și ilustrații semnate Marcel OLINESCU, cca. 400 de pagini și 100 desene și gravuri. Sinteza avea să încununeze un lung șir de articole dedicate subiectului, publicate pe parcursul ultimelor două decenii de activitate .

Pasiunea sa pentru folclor și mit dar și luciditatea raportării plastice ulterioare la această sursă de spiritualitate, pot fi din start intuite prin prisma provenienței dintr-o familie de intelectuali moldoveni. Născut în Dorohoi, la 17 septembrie 1896, ambii părinţi erau originari din Bucovina: tatăl a fost profesor secundar de limba germană şi a publicat o monografie despre poetul şi dramaturgul Franz Grillparzer; după mamă era nepotul poetului Gheorghe din Moldova.

Etapele de studiu artistic au inclus : Școala de belle – arte Iași (1919-1921), Colonia de creație Baia Mare (1920), Școala națională de arte frumoase București ( 1921-1923), sub îndrumarea profesorului Dimitrie Paciurea. Între 1925 – 1978 a organizat 18 expoziții personale (București, Botoșani, Arad, Deva) și a participat la 22 expoziții de grup și saloane oficiale.
Din perspectiva preocupărilor pentru etnologie se remarcă activitatea sa din perioada arădeană, unde a fost activ mulți ani, profesor de desen și redactor, membru fondator al grupării Pro Arte (1936-1937). Aceasta din urmă era o societate culturală, ce urmărea prezentarea fenomenului cultural românesc în contingență cu cel maghiar.

În 1935 era numit inspector al echipelor studenţeşti de cercetări sociologice, sub îndrumarea profesorului Dimitrie Gusti pentru satele Şiria şi Sâmbătani (jud. Arad) şi Cuveşdia (jud. Timiş).

În acest context, a făcut cercetări folclorice care începuseră să-l preocupe în egală măsură ca folclorist şi ca artist, în urma descoperirii artei plastice ţărăneşti.

Transferat la București, în 1937 va continua să persevereze în spiritul acelorași preocupări în capitală, unde înfiinţează împreună cu alți artişti gravori, asociaţia artistică:”Grupul Grafic”. Aceasta din urmă, milita pentru naşterea într-o viziune modernă a vechii şi cunoscutei arte a gravurii în lemn, arta ţăranilor de la Hăşdate. Asociaţia a ființat până in 1947 și a organizat cinci expoziţii colective, primite cu mult interes de publicul bucureştean.

Revenind la activitatea de plastician, în cadrul căreia se distinge cea a graficianului și a gravorului, se poate afirma fără rezerve că nu există capitol al etnologiei, căruia M. Olinescu să nu îi fi acordat o atenție specială, rezultatele dovedind o certă valoare artistică şi documentară.

Aflându-ne în prezența unui om al literelor (ziarist, prozator, poet), ne regăsim totodată în situația benefică de a dispune alături de bogatul lexicon grafic, de o clară și detaliată argumentație a operei de inspirație etnologică, dezvăluită chiar de către artist.

Iată ce scria M. Olinescu în Prefața catalogului expoziției retrospective din 1977, o veritabilă confesiune de credință în raport cu folclorul și arta țărănească:

„De la începutul activităţii mele de gravor m-am considerat continuator al gravurilor în lemn populare şi în mod special m-am inspirat din gravurile ţărăneşti de la Nicula şi Hăşdate. M-am socotit totdeauna ca un gravor, ţăran dar trecut şi format prin şcoli. Aceasta mi-a fost linia de conduită a intregii mele activităţi artistice.

Din arta populară nu am căutat să fac un model, pe care să-l imit, să-l citez, ci, am vrut să lucrez cu mijloacele pe care arta cultă le pune la îndemâna artiştilor, opere ce ar reflecta catacteristicile artei populare româneşti. Şi, după mine, cel mai pregnant caracter al etnicităţii naţionale în artă nu este naivitatea concepţiei şi a realizărilor tehnice, ci viziunea simbolică a poeticii ţărăneşti, trăsătură pe care o găsim în balade (Mioriţa, Meşterul Manole), în basme (Făt Frumos, Ileana

Cosânzeana, zmei, balauri), în cântecele de dor (cucul şi turtureaua ori cântece de frunză verde, până la ornamentistica iilor şi covoarelor în care găsim elemente aproape abstracte dar cu numiri foarte concrete (scăriţa, fierul, plugul, floarea, fereguţa).

De aceea, cea mai mare parte a lucrărilor mele sunt închinate Omului şi

vieţii lui, într-o viziune simbolică mai mult decât realistă. Peisajele simbolizează stări sufleteşti, iar portretele sunt, nu atât reproducerile unor trăsături fizice ale unor persoane, ci figuri ce simbolizează idei, stări de suflet sau mişcări sociale.

Pe de altă parte, din contactul meu cu folclorul, cu arta populară, am aflat că creatorul popular are o atenţie specială pentru fantastic, că toate fiinţele şi obiectele insolite pe care mintea lui le-a creat, nu sunt altceva decât calităţi şi mai ales defecte umane pe care le-a întruchipat, în mod exagerat în vietăţi fantastice, ca să le fixeze plastic mai bine în memoria concetătenilor. Fantasticul (…) este o realitate care reliefează ceea ce doreşte să iasă din comun. În creaţia mea am folosit deseori fantasticul ca o armă de luptă împotriva a ceea ce am considerat nedemn, antiuman, antisocial.

Marcel OLINESCU, Schiță. Eu în lumea fantasticului tehnică mixtă: tuș, creion, hârtie, 43 x 30 cm
semnat stg. jos cu creion: Marcelolinescu
intitulat dr. jos cu creion: Schiță / Eu în lumea fantasticului
stare de conservare bună https://www.depozituldearta.ro/grafica/57-258-304.html#prod-gallery-1

Pe aceeaşi linie, pornind tot de la folclor, am recurs şi la masca populară ca mijloc de luptă şi critică. Am folosit masca ţărănească din spectacolele de iarnă şi din ceremoniile nupţiale şi mortuare cu aceleaşi rosturi simbolice, pe care i le conferă poporul.”

Pe baza acestui crez artistic, într-o activitate de peste 50 de ani, Marcel Olinescu a expus în cele 18 de expoziţii personale deschise în Bucureşti şi în provincie, la toate Saloanele Oficiale de grafică între 1928 – 1940, precum şi la expoziţiile organizate de statul român în peste 40 de capitale din străinătate, peste 2000 de lucrări.

**Marcel OLINESCU** , ***Omagiu lui Van Gogh, Cezanne,***
***tradiției ancestraele***
ulei, carton
63,5 x 47 cm
semnat și datat dr. jos în monogramă: MO / 980 Colecție particulară

S-a afirmat deja în perioada interbelică din partea exegezei, faptul că în etnologia naţională şi cu referinţă specială în cea arădeană, Marcel Olinescu rămâne un etnolog de referinţă[1].

Același autor era deja informat despre, probabil cel mai important proiect realizat al autorului: un Dicţionar de mitologie românească, un masiv volum de aproape 400 de pagini, în care sunt explicate pentru uzul celor ·care nu cunosc spiritualitatea ţărănească, cuvintele ce exprimă credinţe, obiceiuri, superstiţii şi mituri ·populare.

Căutând să abată sursele de inspiraţie de la mitologia greco-romană, speculată până la saturaţie de mai toţi creatorii de artă ai lumii întregi, spre ceea ce credea el că ar trebui să fie etnicul şi trăirea în specificul vieţii ţăranului român, pentru ca artiştii şi scriitorii noştri să creeze o artă specific românească nu numai în formă, ci şi în conţinut, s-a gândit să pună la îndemâna creatorilor de artă, amatorilor de frumos şi iubitorilor de artă populară un manual de cunoaştere tehnica-mitologică românească. Cu acest gând a cercetat şi studiat toate culegerile de folclor ale înaintaşilor de la Pop Reteganul şi S. FI. Marian până la Tudor Pamfila şi Artur Gorovei pentru a alcătui o sinteză a ceea ce a numit : Mitologie Românească”[2]. Acest dicționar este însoţit de peste 100 de gravuri originale, care plasticizează figurile fantastice, creaţiuni ale imaginaţiei ţărăneşti, alcătuind o mitologie în imagini.

Profilul artistic al plasticianului Mircea Olinescu nu poate fi descris cu acuratețe înafara cunoașterii activității sale etnologice, atât de coerent susținută în planurile : teoretic, militant și plastic, din ipostaza unui pasionat de mit și folclor, un specialist acreditat inclusiv prin volume solid ancorate în documentarea științifică, valorizate suplimentar printr-o ilustrație grafică, de cea mai înaltă ținută artistică.