MACALIK Alfréd și experiența picturii băimărene

MACALIK Alfréd (1888 Viena, Austria –1979, Oradea) a fost o personalitate complexă: artist plastic, restaurator, poet, compozitor, profesor, reprezentant marcant al vieții culturale orădene, în secolul XX.

În ipostaza pictorului a practicat un realism cu o puternică notă personală, puțin aderent la curentele stilistice contemporane,,un realism bazat pe dragostea pentru om și natură”, după cum îl descrie nepotul său Ronald Hochhauser[1], într-un amplu articol dedicat artistului la aniversarea a 115 ani de la naștere. Din același loc aflăm alte detalii revelatoare despre viața și activitatea artistului, pe care le expunem în cele ce urmează.

S-a născut la 10 septembrie 1888, la Viena. Tatăl lui, Jozef Macalik, originar din Moravia, a fost dirijor de orchestră şi profesor de muzică în cadrul armatei austro-ungare. Mama, Maria Zeidner, era originară din Sibiu.

În anul 1901, întreaga familie se mută la Oradea, unde tatăl va fi numit profesor la o şcoală de muzică, ocazie cu care renunţă definitiv la armată. Tânărul Macalik urmează gimnaziul real, pe care îl absolvă în 1909. Cel care îi descoperă talentul pentru desen este Szőke Gyula, renumit profesor în domeniu. Pasiunea lui Macalik este, însă, muzica, de care se simte constant atras şi de care se va ocupa cu multă seriozitate.

El a compus partituri, în jurul anului 1930 fiind chiar conducătorul unei orchestre de cameră, iar odată cu înfiinţarea în 1949 a Filarmonicii de Stat din Oradea, membru al orchestrei simfonice. Nimic întâmplător, pentru că de mic copil a învăţat să cânte la aproape toate instrumentele muzicale. Cu ocazia unui interviu afirma cu umor: “Nu învăţasem încă literele, dar cunoşteam deja notele muzicale”. Marea lui dragoste au rămas, însă, pianul şi contrabasul. Concertele susţinute cu orchestra Filarmonicii, în calitate de contrabasist şi chiar dirijor, au venit să întregească activitatea lui, pe linie muzicală.

Pe parcursul anului 1910 şi, parţial, în 1911, frecventează cursurile de pictură ale profesorului Theodor Axentovici, la Academia de Artă din Cracovia. În perioada 1911-1914 îşi continuă studiile la Şcoala de Belle-Arte din Budapesta, avându-l ca profesor pe Balló Ede.

La începutul anului 1921, în februarie, artistul are onoarea de a participa cu un tablou la primul Salon de artă plastică transilvăneană din Cluj, Collegium Artificum Transilvanicorum, organizat de Emil Isac, Gheorghe Bacaloglu, Ioan Thorma şi Aurel Popp. Aici expune alături de coloniştii de la Baia Mare: Ziffer Sándor, Mikola András, Tassy Demian şi Ernest Tibor etc. Nimic de mirare, dacă luăm în considerare faptul că acest salon a vizat în special lucrările executate la Şcoala de pictură din localitatea străbătută de apele Săsarului.

Un moment important în viața artistului este toamna anului 1921, în care Macalik lucrează în colonia de Baia Mare. Perioada de două luni petrecută aici, i-a produs o schimbare fantastică de mentalitate. În atmosfera ferventă a coloniei era imposibil să nu renaşti, să nu creezi ceva frumos. Drept urmare, lucrările pictate în acest cadru emană optimism. Melancolia, ce caracteriza atmosfera autumnală în creaţiile sale anterioare, a dispărut fără urmă. Străzile vechi ale oraşului Baia Mare, asemenea împrejurimilor oraşului: munţii, livezile, copacii, sunt reprezentate într-o cromatică vie şi bogată. Timpul petrecut în colonie îşi va pune amprenta pe toată creaţia sa ulterioară, în care se vor face simţite influenţele naturalist-impresioniste, atât de caracteristice Şcolii de pictură din Baia Mare.

În 1930, Macalik pune bazele unei şcoli proprii de desen şi pictură, ofertă benefică pentru un oraş prosper cum era Oradea, unde artele frumoase înfloreau. Instituţia, ce a funcţionat până în 1937, a venit în sprijinul acoperirii cererilor, dată fiind existenţa unor şcoli cu profil similar, conduse de artişti remarcabili ca: Tibor Ernő ori Barát Móric. Acest an îi oferă şi participarea la Expoziţia artiştilor ardeleni din Cluj. Alături de nume cunoscute ale artei româneşti interbelice: Catul Bogdan, Aurel Ciupe, Romulus Ladea, Hans Mattis Teutsch, plasticianul orădean expune cinci lucrări.

Analizând activitatea depusă de Macalik în perioada interbelică, putem concluziona, fără doar şi poate, că a fost unul din cei mai prolifici şi mai consecvenţi plasticieni din Transilvania. A pictat cu predilecție peisaje, interioare, naturi statice, portrete şi autoportrete.

În anul 1945, s-a deschis Şcoala de Belle-Arte, devenită apoi
Şcoala Populară de Artă. La această instituţie a predat în calitate de profesor şi Alfred
Macalik, în perioada 1949-1953.

Artist plastic cu o activitate neîntreruptă pe parcursul a șase decenii, este prezent pe simezele Muzeului Ţării Crişurilor din Oradea cu 32 de picturi şi 11 lucrări de grafică , o dovadă în plus a consideraţiei profesionale a operei acestuia.

Vă prezentăm câteva lucrări ale acestui important artist transilvănean, majoritatea realizate sub impactul experienței plastice din cadrul coloniei băimărene, în deceniile 2-3-4 ale secolului XX, lucrări selectate de pe rafturile Depozitului de ARTĂ.

[1] https://docs.google.com/file/d/0BzdXfLqAImOhZkVwMnd2X0pJMk0/view